11 Iunie 2007
Firma Kepler-Rominfo, firma româneasca de traditie in furnizarea de software pentru institutiile financiare, a semnat un parteneriat cu Generali Asigurari SA pentru furmizarea primului soft românesc dedicat administrarii fondurilor de pensii. Kepler-Rominfo vizeaza o cota de piata de o treime.

"Produsul nostru este facut in România, pentru România, si mentenanta este asigurata de o companie româneasca", declara Jean-Claude Silvestre, Presedinte Kepler-Rominfo. Faptul ca este un produs local, este avantajul primordial al software-ului pe care Kepler-Rominfo il furnizeaza pentru desfasurarea activitatii de administrare a fondurilor de pensii. A doua calitate importanta a produsului este expertiza pe care compania o are in domeniul financiar, caci softul se bazeaza pe un produs aflat deja in productie, de gestiune a fondurilor de investitii. Mai mult de atât, Kepler Rominfo numara printre clientii sai, trei din primele cinci societati financiare care activeaza in România, deci are o experienta foarte relevanta a conceperii de soft specific.

Produsul pentru gestiunea fondurilor de investitii a fost adaptat pentru fondurile de pensii. Partea de investitii este aceeasi, constrângerile specifice fondurilor de pensii putând fi usor parametrate din aplicatie. "Dar gestiunea clientilor si gestiunea platilor sunt intr-adevar diferite. La fondurile de investitii clientii erau benevoli si veneau din când in când sa adauge sume, iar la fondurile de pensii clientii sunt stabili si adauga constant sume. Platile se fac cu regularitate prin plati directe", explica Florin Haszler, Program Manager la Kepler-Rominfo, director de proiect pentru produsul destinat fondurilor de pensii.
Pe lânga pachetul dezvoltat in house, produsul va trebui implementat si instalat conform cerintelor clientului, astfel incât sa poata functiona. Toate sistemele informatice mari au nevoie sa fie configurate in functie de cerintele clientului, ceea ce implica interfete si migrarile datelor existente deja in sistemul lor. Mentenanta va fi asigurata tot de Kepler, si "implica faptul ca orice fel de modificare legislativa intervenita se face de catre noi in termenul prevazut de lege", adauga Haszler.

Sorin Dragomir, director executiv si CIO la Generali Asigurari SA, explica de ce a ales software-ul de la Kepler. "Ceea ce ne-a interesat pe noi, este sa gasim un provider, neaparat de pe piata româneasca, care sa fie si proprietarul solutiei si care sa poata face customizarea si implementarea software-ului. A fost important ca firma furnizoare sa aiba analistii si dezvoltatorii necesari pentru adaptarile si dezvoltarile ulterioare."

Colaborarea Generali-Kepler se desfasoara in trei pasi. Pâna la sfârsitul lunii iunie, va fi implementata o prima parte a aplicatiei, necesara pentru introducerea datelor clientilor pentru Pilonul 2. Partea a doua, care gestioneaza, printre altele, plata comisioanelor agentilor si raportarile catre CSSPP va fi operationala inainte de 1 august. A treia faza este reprezentata de implementarea partii de gestiune a contributiilor, adica platile pe care le vor face angajatorii pentru membrii fondului. Aceasta parte a aplicatiei va fi operationala inainte de 1 decembrie.

Directorul executiv al Generali precizeaza: "Ne asteptam ca acest produs software sa fie suficient pentru activitatea zilnica a companiei care se va ocupa de administrarea fondului de pensii. Software-ul trebuie sa ajute in activitatea zilnica toate departamentele companiei care sunt implicate in aceasta activitate. Nu se pune problema altor produse software care sa suplineasca functiuni inexistente ale aplicatiei."
In ceea ce priveste activitatea fondului de pensii, achizitionarea unui produs software local este solutia optima pentru Generali, in special datorita particularitatilor legislative ale fiecarei tari in domeniul pensiilor private obligatorii.
Exact acest aspect este subliniat si de catre Jean-Claude Silvestre, Presedinte Kepler-Rominfo: "Clientii ne aleg datorita reactivitatii noastre, pentru ca le suntem alaturi pentru a face produsele sa evolueze in functie de legea româna. Când depinzi de un editor de soft strain, dureaza mult mai mult sa obtii modificarile de care ai nevoie in produs."
La nivelul fondurilor de pensii, Kepler-Rominfo spera sa cucereasca o treime din piata aplicatiilor, pentru un motiv pertinent, explica Silvestre: "Produsul nostru este facut in România, pentru România, iar mentenanta este asigurata de catre o societate româna. Domeniul este nou si va fi cu siguranta dinamic, iar cadrul legislativ este in evolutie, ceea ce ne confera un avantaj cert fata de produse straine care au poate mai multe referinte, dar care nu pot fi mentinute cu aceeasi reactivitate. Acest punct este important pentru gestionarii de fonduri de pensii care trebuie sa urmeze legea de indata ce este promulgata, si care pot sa se bazeze pe noi multumita proximitatii si reactivitatii noastre, imposibil de obtinut cu un produs importat."

Cyril Crichton, director de dezvoltare al Kepler-Rominfo, declara : "Din cauza ca unii editori de soft sunt orientati asupra pretului si nu asupra calitatii, exista prea putina predictibilitate in rezultate. In termeni de business, pentru societatile financiare, acest lucru este o frâna puternica in dezvoltarea business-ului."
Alt fenomen important care se petrece in România este procesul de fuziuni-achizitii. "Este vorba de o concentrare a sectorului, banci care fuzioneaza, banci care se vând, si exista si interventia actorilor straini, cu reguli de gestiune, de control, de raportare, mult mai detaliate decât ceea ce ofera unele din softurile existente. Acestea nu mai corespund cererii institutiilor financiare, iar editorii lor nu sunt capabili sa urmareasca necesitatile clientilor."

Kepler-Rominfo este capabila sa abordeze acest domeniu cu foarte mult profesionalism, deoarece compania are, de peste 10 ani, clienti mari din domeniul financiar, are o orientare recunoscuta catre calitate, si are deja produsul.
"In aceasta optica facem produsul pentru fondurile de pensii, si tot in aceeasi optica prospectam piata pentru a putea edita o serie de aplicatii care sa raspunda cererii institutiilor financiare", adauga Crichton.