Bucuresti, 2 Iulie 2004
Compania Kepler-Rominfo SA si partenerul sau, Romnikles, reprezentant in Romania al firmei franceze Omnikles, au organizat marti, 29.06.2004 la Institutul Francez din Bucuresti, seminarul cu tema “Utilizarea semnaturii electronice in procesele de afaceri; Facturarea electronica”.
Subiectul abordat a fost de un real interes pentru auditoriul prezent, alcatuit din reprezentanti ai unor companii importante din diverse domenii : telecomunicatii, utilitati publice, marea industrie, servicii financiare, reprezentanti ai Parlamentului, Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si ai presei.
Seminarul a avut ca obiectiv prezentarea principalelor concepte legate de utilizarea semnaturii electronice, exemplificata prin demonstratii concrete ale unor aplicatii software prin care aceste concepte pot fi implementate in practica.
Un punct important al seminarului l-a constituit analiza cadrului legislativ din Romania in ce priveste aplicabilitatea in tara noastra a semnaturii electronice, in raport cu Directivele Europene si cu stadiul in care se afla acest domeniu in alte tari din Europa. Este de remarcat ca in Romania primii pasi au fost deja facuti, existand in acest moment un cadru legal pentru utilizarea cel putin in anumite procese a semnaturii electronice.
Pe langa necesitatea alinierii Romaniei la Directivele Europene si din punctul de vedere al utilizarii certificatului electronic si a semnaturii electronice, in perspectiva aderarii la Comunitatea Europeana, implementarea acestui tip de solutii aduce numeroase beneficii organizatiilor: scaderea masiva a costurilor, cresterea nivelului de securitate si de confidentialitate a documentelor, eficientizarea proceselor prin eliminarea hartiei si a efortului de stocare si transmisie a acesteia.
Solutia novatoare propusa si demonstrata practic de Kepler-Rominfo in cadrul seminarului reprezinta un pionierat in domeniu, atat din punct de vedere al conceptului, cat si al capabilitatilor platformei tehnice pe care se bazeaza.
Spre deosebire de sistemele actuale de management al informatiei sau al documentelor, solutia Kepler-Rominfo este prima care abordeaza « dematerializarea » documentelor de importanta critica in cadrul unei companii : facturi, contracte, ordine de plata, formulare cu caracter special etc.
Demonstratia realizata a prezentat factura electronica si procesul de facturare electronica (emiterea unui numar mare de facturi simultan, problema specifica in special in domeniul utilitatilor publice si al telecomunicatiilor) intr-o noua abordare, bazata pe semnarea electronica a facturilor si integrarea acestei semnaturi in aplicatii complexe de business. Beneficiile pe care sistemul electronic de facturare prezentat le aduce, pe langa reducerea costurilor de stocare, transfer si procesare a documentelor, includ nu in ultimul rand simplificarea relatiilor intre parteneri, sau intre acestia si banca si organele de control financiar.
Genovel Iovu,
Director Comercial
Kepler – Rominfo S.A.
|